Testing cu Benjamin Moore
Atunci când începi un proiect de design, schema de culori este unul dintre cei mai importanți pasi. Poate părea simplu însă culorile în materie de vopseluri sunt complexe și iau diferite nuanțe în timp și chiar pot avea un feel diferit de la un spațiu la altul. Sunt atâția factori care intră în ecuația asta, gradul de luminozitate, poziționarea apartamentului (Est-Vest/ Sud-Nord) și cum lumina soarelui interacționează cu spațiul pe parcusul unei zile (însorite/ noroase), așa, că înainte de a te decide cum să iți colorezi pereții, este foarte important să testezi culoarea și eventual să trăiești cu ea 2-3 zile înainte de a lua o decizie.
În cazul testului pe care l-am făcut cu Benjamin Moore am avut mai multe puncte pe care am vrut să le bifez:
să acopăr desenele nu foarte artistice ale lui Matei
să testez calitatea vopselurilor Benjamin Moore
să îmi murdăresc și eu puțin mâinile
Și le-am bifat pe toate!
Am avut norocul să am un paletar la îndemăna și am putut să aleg din ochi o nuanță de gri, iar nuanța câștigătoare a fost Seattle Mist, 1535. Am căutat o nuanță de gri deschisă și caldă care să îmi ofere puțin contrast dar să dea o notă de calmitate camerei, pentru că piesele de mobilier au culori destul de intense roșu/ negru plus toate culorile puternice de jucării.
Culoarea a fost perfectă, am primit o amorsa cu pigment pe lângă lavabila pigmentată, ne-am luat trafalete și tăvițe proporționale pe dimensiunile persoanelor implicate și am început munca. A fost foarte plăcută activitatea în sine chiar aș putea spune că a fost terapeutică pentru mine și distractivă pentru Matei.
Ca timp, pot spune că a durat cam 2 ore să dau două mâini și să fac și câteva poze demonstrative și, deși am primit 2 cutii de lavabile de 1,5 l mi-a fost mai mult decât suficient o singură cutie că să vopsesc 1 perete și jumătate aproximativ 10 m2. Acoperirea a fost foarte bună, culoarea a fost uniformă și deși neexperimentați nu am întâmpinat absolut nici o dificultate.
Ca durabilitate, nu pot să evaluez pentru că are doar câteva luni de existență, dar nu au apărut modificări în textură sau în gradul de intensitate a culorii ci doar noi urme de lăbuțe.
Vă las aici link către cei de la Benjamin Moore, pe lângă o calitatea superioară un avantaj major este oferta variată a paletei de culori (100 000 de culori) lucru ce ajută foarte mult atunci când vrei să faci diferența.