Happy 3rd

Acum câteva zile îmi apărea pe Facebook la amintiri cum testam logo-ul Sundazed și ceream feedback prietenilor, iar la câteva zile după, pe 11 Iulie, am făcut publice conturile de Social Media pentru Sundazed Interiors, anunțând astfel acest proiect care avea intenții timide de a face design de interior sau măcar să vorbească despre el.

Au trecut 3 ani de atunci și deși nu aveam neapărat o viziune de viitor știam că trebuie să fac asta. Nici acum nu pot spune că stiu ce voi face peste 5 ani, dar lucrurile stau muuult mai diferit.

Dacă în primi 2 ani de activitate am jonglat un job full-time cu proiectele de design, anul acesta am făcut pasul cel mare, mai exact activitatea mea profesională se învârte doar în jurul Sundazed Interiors. Nu o să mint, a fost o decizie un pic forțată de împrejurări, însă faptul că numărul de proiecte s-a dublat față de 2022 și faptul că am alături de mine parteneri de încredere cu care pot pune în realitate conceptele de interior pe care le propun clienților mei, au ajutat considerabil.

Îmi place să fac așa un round up al realizărilor din ultimul an și avem așa:

  • 25 de proiecte dintre care 14 finalizate și 11 în stadii diferite de implementare

  • 3 proiecte donate campaniei La Primul Bebe

  • 1 eveniment mega smecher în colaborare cu Oriel Beer în cadrul RDW - Color Trace

  • 2 apariții în Lovedeco.ro

  • 365 de lucruri mișto care le trăim zilnic

Sunt recunoscătoare și fericită pentru acest proiect și voi continua să aduc soarele în spațiile oamenilor cu fiecare proiect de design pe care îl gândesc. And hopefully so much more…

Mi-ar fi plăcut să fac un party sau măcar să dau beau o margarita, așa cum am promis la prima aniversare, dar ne tratăM cu un tort delicios de la Bakings (fănă forever) și cu cea mai buna bere de la Oriel.

Cheers to us!

xx

Adina


P.S. Pozele sunt făcute de Irina. Ea a fost prima care a apelat la mine pentru amenajarea apartamentului ei.

Adina

Bringing sunshine, one design project at a time ☀️

Next
Next

Color Trace 2023